Centrul de colectare a cererilor pentru concursul Eurovision si-a incheiat activitatea. Piesele muzicale vor fi audiate, discutate si chiar votate intr-un clasament neoficial. Reprezentantul Moldovei la „Eurovision Song Contest 2009” va fi determinat in 2 etape. Prima se va incheia la 31 decembrie 2008 si va determina un numar maxim de 20 de interpreti sau formatii. Cea de-a doua etapa presupune un show televizat, cu transmisiune in direct la postul de televiziune Moldova 1. La aceasta etapa vor fi luate in calcul, in proportii egale, decizia juriului de profil, rezultatele televotingului si a comisiei de referinta.  Cea de-a 54 editie a concursului „Eurovision Song Contest 2009”  va avea loc la Moscova, Rusia, in perioada 12-16 mai 2009.

Preluat P.T. Eu Tv

Este o profesoara exemplu, care a reusit sa obtina stima si respectul colegilor sai de la Facultatea de Jurnalism. Numele doamnei Georgeta Stepanov il tin minte chiar si studentii care au terminat facultatea cu multi ani in urma si care au “ trecut prin miinile ei”.

Am iesit ca de obicei la ora 7 si 20 de minute din casa.  Am urcat in microbusul 104 spre Univesitatea de Stat.  Odata urcata, am crezut ca voi avea un acces de nervi. Rutiera era plina de pasageri, lucru care m-a si mirat, deoarece, de fiecare data  cind urcam, erau destul de  multe locuri libere. Astazi insa aveam sa merg tocmai 45 de minute si inca si in picioare. Toate bune si frumoase pina am auns la strada Hristo Botev intersectie cu Bulevarcul Dacia. Acolo era un imbuteiaj interminabil.  Stateam pur si simplu pe loc. Inaintea noastra mai erau inca doua rinduri de masini care claxonau.  Din cauza aglomeratiei nici nu puteam sa vad ce se intimpla inaintea noastra, dar cu chiu cu vai, m-am aplecat  si am privit pe fereastra.  Multi politisti  care stateau pe marginea drumului si coordonau mersul automobilelor cu bastonul , accesul pe bulevardul Dacia interzis , masini multe,  si oameni nedumeriti , care nu intelegeau cum si cind trebuie sa traverseze strada la semafor.  Ma gindeam ca nu poate dura mult retinerea noastra, pentru ca niciodata nu s-a intimplat sa stau in imbuteiaj  pe aceasta strada, dar am ramas doar cu gindul. Era deja 7 si 40 si noi tot stateam pe loc, sau cei doi metri pe care i-am facut timp de 20 de minute , nu-i  puteam numi deplasare.  Fierbeam in mine si de caldura din microbus si la gindul ca intirzii la ora la care tocmai aveam lucrare.  Au mai trecut 10 minute in care nu s-a produs vre-o schimbare. Atmosfera devanea din ce in ce mai tensionata.  Nu puteam sa-mi dau seama de ce stam asa mult pe loc. Credeam ca poate s-a produs vre-un accident din cauza caruia s-a si produs  aceasta blocare, sau cine stie ce altceva, dar am auzit o replica plina de indignare a unei doamne, care probabil intirzia si ea. “ M-am saturat eu de summiturile astea! Din cauza lor intirzie lumea la serviciu!  Cind o sa se termine toate acestea?!”  . Abia atunci mi-am dat seam ace se intimpla. Mi-am amintit ca am vazut la televizor ca in Moldova urma sa soseasca  summ

Toata ziua aceea a fost un haos total in oras. La fiecare doi pasi stateau politisti care indicau directia in care trebuiau sa mearga automobilele, siruri intregi de masini , strazi blocate si multi oameni nemultumiti , iar toate aceastea din cauza summitului.  Am finisat orele si ma indreptam cu colega mea Oxana Mititelu spre centru. La poarta de la universitate, ni-am ciocnit de un politest.

-          Da multi mai sunteti azi! I-a zis in gluma Oxana.

-          Mine vom fi si mai multi! A raspuns zimbind domnul.

Tot in acea, deja cind plecam acasa am stat din nou in trafic, mai ales  prin regiunea garii feroviare, acolo unde nu se intelegea care si incotro merge sip e strada Independentii. Am ars multi nervi in acea zi, ca toti oamenii probabil, care au intirziat la serviciu si care au stat in imbuteiaj.

Si cu toate ca suntem constienti de importanta acestui eveniment, moldovanul tot moldovan ramiine. Tot nemultumit  si revoltat si nimic nu-l mai intereseaza decit propria parere.

O sala mare,  luminoasa, scaune si mese acoperite cu stofa alba, draperii mari care acopera aproape in totalmente fereastra si peisajul de afara, pe jos placi de ceramic. Un local cu adevarat modern si amenajat cu gust. Asa arata restaurantul Plovdiv.e seara asa ca vizitatorii incep sa se inmulteasca. Chelnerii imbracati la nivel, in camasi albe si pantaloni negri, cu ecusonul cu nume atirnat la piept, astfel  ca oaspetii sa  li se poata adresa pe nume, umblau de ici colo ca albinutele. Am luat si eu loc la o  masa de 2 persoane, caci in sala erau mese amenajate  pentru 2, 4, 8 si mai multe personae. Servetelele, tot albe  erau expuse frumos pe masa.  In mijloc era asezata o luminare care ardea. Sala in care ma aflam eu, era mica, adica pentru mai putini vizitatori. Alaturi erau salile pentru festivitati, nunti , cumatrii, zile onomastie. In timp ce priveam ceasul atirnat deasupra la tejghea, numaram clipele in singuratate, caci  prietena mea cu care stabilisem sa ma intilnesc, intirzia. In scurt timp un chelner foarte amabil, mi-a intins meniul. 

-          Poftim meniul

L-am deschis curioasa si infometata.  Meniul era variat. Felul. I, felul II, asortiuri diferite,  deserturi, si bauturi in asortiment. O pagina aparte il ocupau bucatele de casa. Asa si era intitulata pagina ‘’bucate ca acasa’’., din lista carora nu lipsea friptura si mamaliga cu brinza. Numai la citirea denumirii, stomacul meu deja  isi imagina gustul si aroma mincarii. Nu am rezistat. M-am hotarit ce sa comand  . La un semn facut cu mina, acelasi chelner, Mihai,  se apropie in fuga.

-          Ce doriti sa comandati?, intreba el, pregatindu-si pixul si carnetelul.

-          As dori o friptura ca acasa!

-           Buna alegere!

-          Dar in cit timp va fi gata?

-           Cred ca in 30 min.

Asteptam nerabdatoare sa imi vina comanda. La un moment dat am auzit telefonul. Era mama.  Ma intrebat , ce fac, cum  ma simt si auzind  muzica ma intreba unde sunt.  I-am spus ca sunt la resaturantul Plovdiv.

-          Plovdiv?! A repeat mama uimita. Mai este si acum?

Am interbat-o de ce “si acum”  si mi-a raspuns ca acesta este restaurantul tineretii ei. Aici au avut cu tata prima intilnire…ei , a  trecut mult timp de atunci…

Am devenit si mai curioasa.  Asa ca am  rugat-o pe mama sa-mi povesteasca cum era pe timpri acest local. Era un local mai mic ca acum, dar unul dintre cele mai populare la acele vremuri prin  Chisinau.  Avea o sala mare, simpla, dar frumoasa. Meniul deasemenea era foarte bogat. Dintre toate cel mai bine mama isi aminteste de placinte, pentru ca timida cum era, nu a dorit sa comande ca la prima intilnire, nimic altceva.  Dar din cite isi aminteste, specialitatea casei era puii la cuptor. Era vara cind s-a cunoscut cu tatal meu, asa ca au stat la terasa restaurantului, care era mai degraba un balcon mare. Mai tirziu, insa tot acolo, la Plovdiv,  au jucat la nunta celei mai bune prietene a ei. Sala de banchete de alaturi era foarte mare si amenajata intr-un mod specific. Era ornata toata cu flori uscate, pe un perete era intins  un  lastar de vita de vie, simbolul tarii noastre , si mai tine minte  ca peste tot erau statui de animale salbatice. Era un urs, pe perete atirna un cap de cerb, caprioare si veverite, iar pe pereti mai erau foarte multe tablouri. La primul etaj, deasemenea era o sala mare pentru nunti, iar  la intrare holul era amenajat  cu copaci si flori decorative, mai era un bazin mic in care pluteau pestisori si o frumoasa  scara din pietre  care ducea la etajul doi.

Imi dadeam seama ca minim 4-5 reparatii au fost de atunci, caci in timp ce mama imi povestea cautam cu ochii prin  local, poate descopar ceva ce a fost pe timpuri, dar imi dadeam seama ca nu mai e cum a fost. Ce-i drept , a fost frmos si atunci, si tot asa a ramas si acum.

In timp ce-mi luam ramas bun de la mama ,  sosise in sfirsit si prietena mea, si m-am apucat sa-i povestesc istoria  pe care o auzisem de la mama, caci la sigur nici ea nu stia ca restaurantul Plovdiv a existat si cu 30 de ani in urma.

Sunt sigura ca macar o data in viata v-ati pierdut fie o manusa, fie ambele. Si nu pot sa spun ca e un lucru chiar placut sa-ti pierzi ceva, dar mai ales manusile si mai ales daca e iarna si afara e foarte frig. Eu la rindul meu, am avut parte deasmenea de un incident neplacut de genul acesta. Recent chiar, ceea ce m-a stimulat sa cercetez acest caz. Asteptam microbusul pentru  a pleca acasa. In timp ce saream de pe un picior pe altul de frig ce imi era, mi-am scos manusele de pe mina, ca sa pregatesac banii pentru a achita calatoria. Am zarit rutiera. Fericita ca nu e aglomerata tare am urcat in graba, ca sa prind un loc, caci din urma mea mai urcau trei pasageri. Am luat loc pe scaunul din spate, si am transmis o bancnota de zece.

-          Transmite-ti va rog pentru o persoana.

Multumita ca am loc am inceput a scotoci prin geanta , poate gasesc ceva cu care sa-mi ocup cele 45 de minute pe care aveam sa le fac da la Riscanovca pina la Portile orasului. Dar abia atunci mi-am dat seama ca nu mai am o manusa. Am tresarit, dar era prea tirziu. Probabil am pierdut-o atunci cind pregateam banii pentru achitare. Stateam si-mi imaginam cum cineva va gasi manusa mea si probabil se va si revolta ca nu am pierdut-o si pe a doua , ca sa fie o pereche . Ajungid a doua zi la universitate , am auzit de la prietena mea Aurica o istorie similara. Am ris zicind cii pot imprumuta manusa mea ramasa, ca cu a ei sa facem o pereche. Dar coincidenta! Isi pierduse si ea exact ca si mine manusa dreapta!

Ei, mi-am zis ca nu merge asa , si m-am apucat sa intreb in dreapta si in stinga daca mai sunt oameni care si-au pierdut manusele vre-o data in viata. Si ce credeti? S-au gasit destui ca sa-mi dea raspuns afirmativ la aceasta intrebare.

 Spre exemplu , barbatii mi-au raspuns ca de obicei si-au pierdut manusile atunci cind isi scoteau tigarile pentru a fuma. Sa fie oare fumatul cauza acestei “tragedii”?

Se pare ca asa este. Caci, dupa   cum mi-a spus un prieten-fumator, de-al meu, Grigorii, atunci cind vrei sa fumezi, iti stringi toate lucrurile prin buzunare, ca sa fii cu miinile libere si sa fumezi in voie. El asa si-a pierdut ambele manusi. Altii mi-au spus ca au pierdut manusile cind scoteau cheile de la masina, sau pursisimplu erau ametiti.

 Femeile la rindul lor , mi-au marturisit ca de obicei isi piedeau manusile mai mult din neatentie, fiind si mai distrate ca barbatii. Atunci cind isi scoteau telefonul mobil , sau chiar vorbeau la el, atunci cind scotoceau prin geanta si o manusa ca prin minune disparea in urma pe asphalt, sau un alt motiv, dar de care nimeni nu se face vinovat, e ca buzunarele la fete sunt cu mult mai mici decit cele ale barbatilor, si manusile pursisimplu cadeau de acolo.

M-am consolat totusi cu ideea ca nu sunt singura  care  a pierdut manusile, si m-am bucurat ca iarna mai intirziie sa apara, sin u e asa de frig ca sa port manusi.

Asadar am inteles una: ca barbatii daca vor sa nu isi piarda manusile , trebuie sa lase fumatul si consumul de alcool, iar femeile, sa vorbeasca mai putin la telefon si sa fi mai atente atunci cind se rujeaza din mers.

 

Astazi avem ocazia sa citim tot mai des in presa nationala diferite analize in care se recunoaste ca femeile sunt la ora actuala cel mai puternic motor al cresterii economice mondiale, ca in tarile dezvoltate fetele invata la scoala mai bine decit baietii,   si ca in cele din urma mult mai multe femei decit barbate  obtin diploma universitara, tot ele fiind angajate in majoritatea serviciilor noi.

De aici intelegem ca de fapt o femeie poate face mult mai multe decit  ceea ce i se cerea la inceput. Acest fapt desigur ca a atras atentia mass mediei, care face mult mai mult decit reflecta norme culturale si realitati.  Media si presa scrisa , in special, socializeaza, conditioneaza deciziile oamenilor si conduitele acestora, perpetueaza prejudecati si stereotipuri, impune modele sociale,  standarte si valori. Mass –media educa si formeaza oamenii in ceea ce priveste , in particular rolurile de gen – felul in care in societate este perceput barbatul si este vazuta femeia. Mass- media nu este numai o oglinda a societatii , ea are si puterea de a influienta aceasta societate. Daca e sa facem un studiu mai detaliat , se poate constata cu usurinta  ca productiile media reflecta tendentios barbatul si femeia: atit ca frecventa, cit si ca tematica, barbatul si femeia sunt prezente diferite. In ceea ce priveste genul , este evident ca suntem victime ale unei scheme rigide, in care femenitatea si masculinitatea sint definite prea categoric ca sa se permita accederea la egalitatea la gen. Este o schema in care puterea, prestigiul, succesul, participarea activa la viata publica sunt mai degraba prerogative barbatilor, iar apanajul femeilor, sau locul firesc- mai degraba familia si grija pentru copii.

Astfel femeile continua sa fie categoria marginalizata, in timp ce barbatii sint cei favorizati.  Altfel spus ,  mass media ofera o imagine dezichilibrata a barbatilor si a femeilor, prezentind diferit, si citeodata si partinitor , implicara si contributia acestora in viata publica si privata. Deseori, productia media care reflecta femeia, prezinta o imagine de femeie vicima, care trebuie compatimita. Spre exemplu publicatiile in care se vorbeste despre femeia victima supusa traficului de finite umane, femeia supusa violentei si maltratarii, femeia chinuita cu viata grea. Dar nu se exclude faptul ca mass media publica materiale  in care femeia este pusa intr-o lumina  negativa si compromitatoare. Modul in care mass- media produce si reproduce o serie de stereotipuri de gen evidentiaza  faptul ca acesta de fapt  arata cee ce este considerat  a fi normal, natural, firesc, asteptat… sa faca,  sa fie, sa simta – femeile si barbatii in societatea contemporana. Actualmene presa scrisa are  un discurs mediatic sexist,  iar realizatorii produselor media,  de mute ori nici nu realizeaza acest lucru.  De cele mai multe ori intentia autorilor  nu este sa discrediteze femeile ca un grup social sau sa arate superioritatea barbatilor, dar, in virtutea stereotipurilor de gen, de care se tamponeaza aceste diferente in abordare femeilor si barbatilor apar inca alarmant de des in materialele scrise, sau emisiuni radio si tv.  Spre regret aceasta nu face decit sa agraveze situatia in ceea ce priveste prejudicierea imaginii femeilor in societate  si sa consolideze discutiile despre egalitatea de gen. In acelasi timp , sporirea intresului pentru domeniul egalitatii de gen in contextual subiectelor ce tin de mass media , este de fapt o expresie a recunoasterii faptului ca mass media  este un puternic si influient mediator cultural al stereotipurilor , inclusiv a celor de gen.

 Pe linga rolul fundamental pe care il are mass media in ceea ce priveste diminuarea efectelor ale stereotipurilor de gen ea poate avea influiente majore si asupra participarii femeii in sfera politica si implicarii acestora  la procese de luare a deciziilor. Si asta pentru ca in viata reala perpetuarea dezichilibrelor de gen sint bariere evidente in calea realizarii femeielor tocmai in aceste domenii de activitate publica.

In pofida independentei sale , presa nu are dreptul sa abuzeze de anumite responsabilitati pe care le are in fata consumatorilor sai. Presa nu este un vast si arid peisaj al neutralitatii ,  ci o balanta cu talgere sensibile si bine  echilibrate. Cumparam ziare nu doar pentru a ne informa , dar  mai mult pentru a citi opiniile unor jurnalisti care  ne plac. Iar acestia uneori pot san e redea adevarul fie in lumina falsa , sau fie ca incearca sa redea tot numai ca din perspectivea lor.

Asadar mi-am propus sa analizez ziarul “Saptamina” si anume sa identific care femeie inceareca sa promoveze acest ziar si de ce anume acest tip de femeie.

Publicatia “Saptamiina” este o revista economico-social-plitica.

Apare in volum de 32 de pagini.

Echipa redactionala se contine din 22 persoane, dintre care 9 femei si 13 barbati.

Redactor- sef Viorel Mihai.

Dat fiind faptul ca echipa redactionala numara mai putine femei , respectiv ele si-au pus semnatura pe un numar mic de materiale, dar majoritatea articolelor vizind femeia.  Cele mai multe aricole de fapt nici nu poarta semnatura autorului asa ca e cam greu sa identifici cine e autorul acelor materiale.

In general revista “Saptamiina” as putea-o numi mai mult o revista sau un  ziar dar unde este mai mult prezenta functia de divertisment. Zic asta pentru ca “Saptamiina”  are niste rubrici standart care apar nemijlocit in fiecare numar. Este vorba desigur de rubrica ” Scoala Femeilor” .  In aceasta rubrica femeile pot gasi toata informatia de care au nevoie.  Aici gasesc raspuns la intrebari de genul “ Cum sa–si ingrijeasca tenul, cum sa aiba grija de manichiura, cum sa-si faca un machiaj perfect sau ce trebuie sa faca pentru a avea o silueta frumoasa”. Deasemenea aici mai pot adresa diferite intrebari ce tin de viata intima sau alte probleme delicate, la care de fiecare data li se acorda raspunsul mult dorit. Nu se stie cine este autoarea sau poate autorul acestei pagini care dupa cum am spus mai sus contine diverse sfaturi, sugestii , pentru femei, desi imaginea din stinga titlului ne sugereaza ca “Scoala Femeilor”  nu poate exista fara un barbat care saruta cu patima umarul unei femei.  Oricum pagina respective  sugereaza intrebarea: de ce doar femeile ar avea nevoie de o asemanea scoala?  Oare pentru cititorii barbati ai saptaminalului nu ar fi utile sfaturi cum sa arate bine, cum sa se ingrijeasca, , or procedeul utilizat de aproape toate pulicatiile autohtone sugereaza perceprea femeii drept o fiinta imperfecta la care intotdeauna ceva nu e in regula si are merueu nevoie de sfaturi.

O alta pagina traditionala  a “ Saptamiinii” este “Samariteanca” , realizata de Olesea Sirbu, care contine ravase scrise de fete si baieti. Unele poarta indici de virsta, nume, localitate, altele doar initialele, sau nume anonime, inclusiv “Horoscopul Saptamiinii”, autoare Ruxandra Casandra.

Referindu-ne la situatia femenina  , ce si-a gasit oglindire in saptaminalul “Saptamiina”, pe parcursul perioadei supusa studiului, au fost publicate doar 10 matreiale care vizeaza in mod direct imaginea femeii.

Spre exemplu in numarul de vineri, 21 martie 2008 am gasit un material care suna in felul urmator “ Ce-i al ei e pus deoparte”. Este vorba despre denumirea in functie de Prim-ministru a  Zinaidei Greceanii. In acest articol se vorbeste un pic despre activitatile  doamnei Greceanii, incercind astfel sa  fie promovata si totodata urindui-se success in profesia pe care urmeaza sa  o imbratiseze. De fapt acest articol, este pus pe prima pagina, insotit de o fotografie mare  a respectivei doamne, avind insa si continuarea in pagina  a doua , deasemenea fiind inserata o poza, ce-i drept mai mica si fiind plasata in rubrica “ Aici si Acum”, dar nu este  semnata nici de un autor.

In numarul di 6 iunie 2008, deasemenea avem un articol unde autorul incearca sa ia aparerea  doamnei prim-ministru Zinaida Greceanii , caci cei din opozitie incepusera sa devina nemultumiti de realizarile, doamnei Zinaida. Materialul este insotit de  o poza , fiind semnata de redactorul-sef Viorel Mihai ,  dar cu initialele minuscule v.m.

Tot in acest numar mai este un material despre renumita actrita si interpreta romana Adela Popescu. Aceasta publicatie este mai degrada o fisa biografica continind date  cum ar fi anul si data nasterii, locul, activitati, hobby-urile actritei. Este de fapt un material realizat la cerinta  fanilor  Adelei Popescu. Articolul este insotit de  o poza a divei si nu are autor, materialul find cules probabil din internet.

In numarul din 13 iunie 2008, pe prima pagina gasim un reportaj de meditatie cu titlul:” Femeia cu florile” . Acest material este plasat pe prima pagina, fiind insotita de o poza simbol a unei  femei cu palarie in cap. Publicatia respectiva  este semnata de acelasi Viorel Mihai si ne vorbeste despre cum sunt stimate femeile in transportul public. Este vorba despre o intimplare si la care a asistat la o scena in maxi taxi unde o femeie cu un buchet dae flori in mina ”gladiole” a mers aproape tot drumul in picioare si nici un barbat din toti cei asezati nu i s-a oferit   sa-i cedeze locul.

In numarul din 15 august 2008 am gasit un material intitulat “ Vacanta poate fi binemeritata”. Este un material iarasi despre Prim-ministrul Zinaida Greceanii. La prima lecturare am  avut impresia ca e mai mult un anunt de promovare unde se spune ca Zinaida Greceanii va pleca in Grecia in concediu pe perioada 12-22 august. Articolul nu are autor, fiind plasat in rubrica “Aici si Acum”, insotit de poza Doamnei Greceanii.

Tot in acest numar , in rubrica “ Sport” am gasit un asa titlu: “Cele mai sexy sportive de la Olimpiada”. Este un material , sau mai bine zis un top a 50 celor mai sexy sportive care intentionau sa plece la olimpiada. Materialul este fara autor, contine 1/3 din toata pagina, fiind insotita de o poza  a unei sportive in timp ce sare cu coarda.

In numarul din 12 septembrie am dat de  un alt articol cu titlul “ Farmecul femeilor urite”. Acest material este  plasat pe toata pagina 8, avind si continuare in pagina 12. Alaturi sunt plasate  doua poze, una cu o actrita model , cu un corp suplu, si in a doua poza  este prezentata o femeie obeza, cu coroana in cap si cu o panglica pe care scrie “ Miss Surrey 2008” . Aceste doua poze sunt plasate pentru a se face diferenta “cantitativa” si “calitativa” a acestor doua femei total diferite. 

In acesasta publicatie, a carui autor este Viorel Mihai , nu se resecta cu nimic legatura dintre  titlu si continut, deoarece am ramas indignata de felul de a scri a  autorului. Si anume ca desconsidera femeile frumoase, pentru ca sucesc mintile barbatilor. Plus la toate acestea, incearca sa critice aceste femei, numindu-le : “Miorita Ivanovna, Joienica Petrovna, sau Vaca Incaltata” iar titlul de Miss, inlocuidu-l cu “ Oaie Nationala”. Deasemenea mai adauga ca “ femeile frumoase sunt  si destepte, dar ca fiecare prostie iesita din gura unei Mioare este ca o sentinta”.

In numarul din 26 septembrie  un alt titlu suna in felul urmator: “Auzi privighetoatrea cinta. Festivalul << Invita Maria Biesu>> la cea de-a 16 editie. Este un material in sfirsit semnat de o doamna, Alergus Olga. Este plasat pe a doua pagina, sus in coltul sting, fiind inserata o poza care  o reprezinta pe Maria Biesu cum cinta. Aici este vorba mai mult de  spectacolul care se va desfasura in perioada 20-28 septembrie, si unde se vorbeste foarte putin despre  renumita CIO CIO SAN.

 Un alt articol  din 17 octombrie este intitulat  “ Doctorul numarul 1  al tarii”. Este vorba de un interviu de  o pagina cu Doamna Ministru  a sanatatii Larisa Catrinci. Alaturi dasemenea este o poza mare cu imaginea doamnei Catrinci. Interviul scoate in relief viata si activitatea doamnei ministru al sanatatii, si despre ceea ce urmeaza sa interprinda doamna.

Un alt material din 14 noiembrie are titlul “ Liudmila Climoc este noul director general al Companiei Orange Moldova” . Este mai exact un fisier biografic , iar alaturi este poza doamnei cu pricina. Materialul din nou nu este semnat de nici un autor. 

CONCLUZII

Ca in concluzie as vrea sa-mi spun si parerea mea. Aceste sunt toate materialele pe care le-am gasit  in paginile ziarului Saptamiina, care aveau vre-o legatura cu ceea ce tine de femei. De fapt mai exista si ultima pagina , care este dedicata in totalitate divertismentului,  si acolo unde mereu gasesti informatii despre vedetele de la Holliwood, despre Britney Spears, Jenifer Lopez si altele. Studiind si analizind materialele din acest ziar, aveam totusi o nedumerire. Care este femeia pe care incearca sa o promoveze ziarul “Saptamiina”. Negasind raspuns singura la aceste intrebari, mi-am propus sa merg la redactia ziarului si sa intreb tete a tete pe cineva de acolo. Am ajuns direct la redactorul sef in cabinet. Domnul Viorel Mihai, era cam ocupat, dar mi-a spus cite ceva. Si anume ca Ziarul Saptamiina nu practica atacul la persoana. Adica ei se conduc dupa principiul Kogalniceanu, “ Critica opera, nu critica persoana”. Nu am inteles de ce a spus asa, sau poate uitase de articolul intitulat “ Farmecul femeilor urite” , unde femeile apareau in postura de vaci incaltate si  miori. Dar fie. Mi-a mai spus ca 1/3 din spatial ziarului este dedicat pentru femei. Asta am avazut-o si eu in rubricile sus-numite, : Scoala femeilor”, “Samariteanca”. Nu incearca sa promoveze un anumit gen sau tip de femeie, pentru ca toate sunt tratate  in mod  egal. Si iarasi m-a facut sa-mi pun intrebarea: cum se explica faptul ca femeile publice, cu statut, cum ar fi Zinaida Greceanii, a aparut tocmai de trei ori in paginile ziarului, si inca cine mai stie de cite ori va aparea, dar nu am gasit nici un material care ar promova o femeie simpla de la tara, pentru ca din cite stiu eu , acest ziar se bucura de  o popularitate inalta prin satele din Moldova. Oare nu merita nici una sa apara macar o data in ziar? Nu as vrea sa ma implic in politica, dar totusi este dureros acest lucru. Neajungind pina la un punct comun cu acest domn dragut  si discutia noastra ajungind la dispute  si dezacorduri, i-am dat  o ultima intrebare care este atitudinea lui fata de o femeie. Mi- a raspuns ca femeia este si trebuie sa ramiina un ideal. Si ca nu trebuie sa se faca discriminari de nici un fel. Trebuie ridicata in slavi si pastrata ca pe ceva sfint. M-am abtinut cu greu din nou sa nu il contrazic , amintindu-mi ,  din nou de acele mioare. Dar am tacut pentru ca a spus o singura fraza care mi-a placut foarte mult: Faptul  ca Dumnezeu i-a dat barbatului mai  multi muschi si l-a trimis la vinatoare, asta nu  inseamna ca trebuie sa domine si sa fie mai presus ca femeia…

“Cite doi”,” Orheianca”, “Trenule”…sunt doar citeva cintece din agenda lui  ne’a Ion. Ma obisnuisem sa-l vad pe acest domn dragut in fiecare dimneata. La intersectia strazilor Diordita si Columna, in spatele catadralei, asezat pe niste scari, isi interpreta cu   voie buna cintecele vesele. Trecatorii care mergeau probabil si ei in fiecare dimineata pe acolo, ii aruncau binevoitori cite un leu,doiin cutiuta pe care o avea inaintea sa. De fiecare data cind treceam pe linga el, incercam sa ghicesc ce cintec de data asta interpreta fluierul sau fermecat, caci as ail botezasem eu. Devenise prezenta lui o obisnuinta pentru toti. Pentru trecatori, pentru soferii de la microbuse, care il salutau cu un gest de respect  din cap, chiar si pentru cei serviciul carora era vis-a-vis , si cintecele caruia le dadea dispozitie  de a lucre pentru intreaga zi. Atunci cind disparea pentru o zi, toti cautau spre locul lui cu ochi uimiti , de parca intrebindu-se de nu s-o fi intimplat ceva de lipseste astazi muzicantul.

Il studiam de fiecare data cind treceam pe acolo. Un barbat de vre-o 55-60 de ani, imbracat modest, dar tin sa remarc ca foarte  ingrijit, pantofii probabil din anii tineretii, dar  si ei foarte curati, iar alaturi avea asezate inca trei fluiere , toate de marime diferita. Nu m-am incumetat niciodata sa-l intreb motivul pentru care sta aici. Era si evident dealfel. Dar intr-o zi am ajuns sa-I vorbesc. Se intimplase ceva interesant si neobisnuit totodata, care mi-a atrsa atentia. In timp ce ma apropiam  de el, am vazut ca un domn elegant, imbracat in costum la 4 ace, pantofi lucitori, cu cheile de la masina in mina, . lua loc linga el si zimbind ii spuse ceva. La scurt timp fluierul a inceput  afredona refrenul cintecului  ‘‘Fetele de la Orhei…’’. Am ramas tintita locului. Nu ma puteam misca de acolo. Stateam in fatal or si ii priveam si  cu toate ca  ma simteam incomod , curiozitatea ma rodea. Am ascultat pina la urma cintecul si am aplaudat. Am indraznit sa-I vorbesc. Atunci am aflat ca se numea Ion si ca e din Chisinau. La multimea mea de intrebari date la rind si amestecate, mi-a raspuns ca vine aici din placer , dar oricum nu e rusine de a cistiga un ban. ‘’E mai josnic sa furi. Dar eu nici nu cersesc. Cint din suflet pentru oameni., si cei la care melodiile mele ajung pina acolo, imi multumesc.’’ Iii placea lui ne’a Ion sa cinte. Cinta si acasa, le cinta si vecinilor. Dar acesta e locul lui preferat. Nu a spus de ce, dar am simtit eu ca e  legat de o amintire. Am citit-o in expresia fetei.

Domnul elegant, dar care nu a vrut sa-si dezvaluie identitatea , si-a justificat gestul simplu. Era originar din Orhei, si nu a fost de mult timp acasa, iar dorul de casa parinteasca il macina, asa ca nu a stat mult pe ginduri , si  l-a rugat pe ne’a Ion sa-I mai aline sufletul cu un cintec. Nu am intrebat cit l-a costat acest serviciu, dar am vazut in cutiuta o bancnota de 100 lei.  Mi-am luat ramas bun de la muzicant, si mi-am continuat drumul insotita de acel domn. Cind am traversat intersectia de la semafor, acolo unde drumurile noastre se desparteau, el mi-a marturisitca de fapt a vrut sa faca un lucru bun, dar sa nu-l intimideze pe ne’a Ion, il ruga sa ii cinte ceva.

Seara cind am trecut inapoi pe acolo, nu mai era.  Nu l-am mai vazut de atunci. Prefer sa cred ca frigul sau altul e motivul disparitiei  fluierului fermecat.

E ora 10 dimineata, dar central capitalei misuna de lume. E deja un obicei bine cunoscut  ca traditional sarbatoarea vinului sa se desfasoare in Piata Marii Adunari Nationale. Piata este plina de lume. Cind mi-am facut si eu aparitia sarbatoarea deja incepuse. Pe scena renumitul Ansamblul Academic  “Joc”, incingea atmosfera.  Spectatori erau suficienti, dar majoritatea se invirteau pe linga terabele unde avea loc degustatia vinului.  Anul acesta la expozitie au participat 40 de combinate vinifice. Toate erau divizate in casute diferite, amenajate care mai de care. Era o dimineata de duminica foarte frumoasa, cu soare, asa ca dispozitia oamenilor era buna. Ma invirteam si eu de la  o taraba la alta in speranta sa mai vad ceva interesant, dar ma rog, rea inceput de sarbatoare, asa ca totul abia urma.

“  E o sarbatoare frumoasa!venim aici in fiecare an sa gustam din vinurile moldovenesti!”  Imi  marturiseau doi barbati in timp  ce ciocneau paharele cu vin din beciurile Cricovei.

Ma uimea insa faptul , ca majoritatea celor prezenti la sarbatoare erau barbati si mai  putine femei. Altii venisera impreuna cu familia ca sa admire atmosfera. “ E mult mai placut sa asisti la tot ce se petrece in centru decit sa privesti acasa d ela televizor. Am hotarit cu familia sa facem cite o mica plimbare.” Am auzit o discutie intre doi prieteni care se intilnisera intimplator. Mi-am zis ca sunt oameni care vin aici indemnati si se simtul patriotic, nu numai atrasi de tentatia de a gusta vin.

 La un moment dat am vazut ca multa lume se imbulzea toata la un loc. Sosise presedintele tarii Vladimir Voronin, insotit si de alti oficiali, care venise sa inchine cite un pahart de vin si sa guste din piine si sare.  Dupa citeva interviuri presedintele parasi sarbatoarea.

Atmosfera era incinsa. Muzica cinta, vinul curgea din ulcioare si toti erau multumiti.

Orasul seara

E 5 seara si central capitalei e plin de lume, dar si de gunoi. In  timp ce strabateam cu greu prin multime pentru a-mi gasi un loc mai potrivit, trebuia sa ma si feresc de sticlele de jos , de care ma impiedicam. In jur totul mirosea a vin, si oriunde priveam vedeam doar obraji imbujorati si oameni chercheliti. Veselia era in toi! Multimea fierbea! Eram impinsa dintr-o parte in alta si plus la toate acestea un grup de studeni care abia se tineau pe picioare , imi tipau in  ureic. Sesizam cu parere de rau ca era diferit ce vedeam acum si ce am vazut dimineata. Oameni beti care se ajutau reciproc sa  mearga,   gunoi si mizerie, imbulzeala. Da! Nu ma fascina asa ceva. Cu toate ca doream sa assist la concertul lui Dan Balan, pentru care am si venit aici, am renuntat. Era imposibil sa ramii viu si nevatamat din ceea ce se intimpla acolo, unde mai pui ca mai zburau si sticle dasupra capului care se spargeau de asfalt.  M-am lasat convinsa de acest argument, si dezamagita de intelectul tineretului, am plecat  acasa .

Dulce-i vinul, dulce-i vinul….

 Colegii mei nu au stat prea mult pe ginduri, si odata coboriti au inceput sa-si scoata aparatele de fotografiat. La intrarea pe teritoriul din Milestii Mici, erau amplasate doua butoaie, umplute cu apa de culoarea vinului alb si rosu, care curgeau in doua pahare mari, de parca era o mini-cascada. Toti se imbulzeau sa-si faca poze. Dupa vre-o jumatate de ora de foto sesiune, am fost invitati sa vizitam magazinul specializat, amplasat chiar la intrare. Cind am intrat am ramas uimita de designul de acolo. Sutele de sticle din diversele colectii care stateau in stanurile de vinzare, aveau preturi incepind cu sute si terminind cu mii de lei, adica dupa posibilitatile  fiecaruia. Credeam ca excursia noastra s-a sfirsit, dar am fost anuntati ca mergem in cel mai important loc- beciurile din Milestii Mici cu o suprafata de cca 220 de km si peste 15 mln de sticle de vin si sute de butoaie de mare tonaj. Fiind insotiti de ghidul nostru , o domnisoara destu de tinara, care cunostea la perfectie beciurile si istoria acestora, totul ne parea mai usor, deoarece daca intram singuri  prin labirinturile beciului, la sigur nu ieseam de acolo. Beciul era partial luminat, adica era semiintuneric dar asta nu deranja pe nimeni. Toti mergeau cintind si eram grabiti sa vedem cascada din beci. Mai faceam mici popasuri, la care ghidul nostru ne  povestea lucriri noi si interesante. Am ramas impresionata de milioanele de sticle, toate prafuite, ceea ce le dadea o valoare si mai mare. Majoritatea aveau dopurile de ceara , pentru a pastra si mai bine vinul si aveau pozitie orizontala.  Anul fabricarii vinurilor data cu 1973 pina 2007. Deasemenea , pretul unor astfel de sticle ajungea pina la 29 mii lei, ne marturisise ghidul nostru  Snejana.  Dupa ce am parcurs 2 km pe sub pamint , am ajuns si in sala de degustatii, unde ne astepta ceai, cafea si prajituri. Camera era luminoasa. Masa si scaunele regesti, acvariul cu pestisori, si caminul in  care ardea un foc adevarat, au transformat sala intr-un loc de povesti. Pe masa era o carte mare, in care vizitatorii isi lasau impresiile si urarile de bine. Intr-un final au aparut si lautarii. Am cintat, am dansat ca la o adevarata sarbatoare. De fapt asa s-a si incheiat calatoria noastra la Milestii Mici, cu muzica si voie buna.Odata ajunsi din nou la suprafata,  am mai facut ceva poze, iar doritorii si-au procurat citeva sticle ca amintire. Ne-am despartit cu totii cam greu si melancolie de minunatele lucrur vazute la Milestii Mici si cu speranta in suflet de a mai reveni.“ Clar lucru  ca ne vom reintoarce, doar am privit cu totii la ceasul hypnotic , si dupa cum se stie, cine il priveste, neaparat revine!’’ ne linistea colega noastra Aurica. Am  mai privit o data in urma si cu suspine am urcat din nou in microbus spre Chisinau.